Tu de ce (nu) ieși în stradă?

„Mi-e dor de oameni delicați și buni. De oameni deștepți și generoși. De educație și tradiție. Mi-e dor de bun-simț și bunăvoință.”(Oana Pellea)

 

Tîrgu-Mureșul a adormit.

Noi am trezit încet România...tot noi vrem s-o adormim? N-am tăcut și înghițit destul? Nu ne-am tânguit destul în șoaptă?

Am ieșit. Nu la fel de mult cât mi-aș dori. Și nu mă mândresc cu asta. Dar am ieșit și voi mai ieși pentru mine. Pentru noi.

Pentru că mama mea e bugetară. Pentru că am bunici pensionari. Pentru că exportăm inteligență. Pentru că fiecare voce în plus ne face un corp mai puternic. Pentru că am acest drept.

Pentru că am fost crescută să tac și să plec capul. Să mulțumesc că nu e mai rău. Să mă bucur de ceea ce am.

„Nemulțumitului i se ia darul.” îmi zicea cineva de curând. Ce să ne mai ia?

Ce e rău în a vrea mai mult? Fără aspirații nu suntem cu nimic mai presus de-un fir fierbinte de nisip.

Unde suntem? Ies singură în stradă. Pentru că cei din jurul meu ridică din umeri. Pentru că e mai ușor să stai la televizor. Pentru că orice lucru bun se obține cu trudă.

Pentru că nu vreau să plec din țara mea. Pentru că trebuie să ne schimbăm pe noi înainte de a-i schimba pe ei.

Pentru că e ușor să stai să privești.

Pentru că mi-am deschis ochii.

Pentru că am un învățământ jenant. Pentru că mi-e groază să merg la medic. Pentru că mi-e rușine de noi. Pentru că știu că putem mai mult. Mai bine.

Pentru cei care au luptat întotdeauna.

Pentru că te respect. Și mă respect.

Pentru că sunt român.