miercuri, 28 martie 2012

Doliu pentru țară

Țara asta a reușit întotdeauna să iasă dinrahat și să supraviețuiască...dar am senzația că de data asta...vom eșua lamentabil.

„Nu-i treaba noastră..”
Dar a cui??? Vreți să vină americanii sau rușii sau mama naibii să ne pună țara la cale și să facă ordine? Să ne deschidă ochii să vedeți TOȚI ce se întâmplă?
De-asta n-ați avut și nu veți avea vreodată ceva.
Românu-i modest dar mai ales când nu trebuie. Da, frate, ești doar unul...dar contezi!! Când veți înțelege chestia asta?


„De ce te bagi? Ești un copil, nu știi tu astea.”
Clar le știu mai bine ca voi pentru că mă interesează, pentru că mă gândesc și la altceva în afară de bani și pentru că e dreptul și obligația mea să mă bag.
Urlați sus și tare salarii, pensii, vă cereți drepturile fără să faceți ceva pentru asta. Obligațiile nu sunt îndeplinite. Unde vă e conștiința? Să ridice mâna sus cine înțelege cu adevărat ce înseamnă asta.

Toată lumea e tare-n teorii. Poate chiar și eu. Dar nimeni nu trece de asta. Sau puținii ăia cărora le mulțumesc. 
Copiii țării nu dorm toți, măcar atâta lumină este și peste noi.
Părinții și bunicii dorm. Au murit ca și cetățeni. Ca oameni, ca ființe care au un oarecare interes pentru cuibul lor. 

„Vă faceți de rușine ieșind în stradă.”
La replica asta pe care am auzit-o de atâtea ori că imi e gravată în creier, încă nu știu să răspund.
Voi vă faceți țara și neamul de rușine că nu ieșiți. 
Culmea e, că în ultima vreme oameni pe care-i respectam din tot sufletul s-au dovedit a fi totuși niște ignoranți. Tot ei judecă tinerii că au o atitudine și că au curaj. 
M-am săturat să fiu judecată pentru ceea ce cred și pentru că vreau să lupt pentru asta și nu am cu cine mai ales în orașu ăsta infect. Dar asta nu  înseamnă că mă voi opri.
Sper iar să ne trezim până nu-i chiar tot pierdut....

Nu meritați să fiți români...nu merităm. Pământul ăsta nu ne merită așa cum suntem.

România e pe moarte și baba privește.      

marți, 27 martie 2012

Acvariu gol

Se usucă aburul rămas singur pe umărul drept
și se ridică greu în uitarea îngâmfată.
Se crapă cerul azi de urlete mocnite...
Și norii plâng ce nu pot plânge eu.
Se vindecă urmele mușcăturilor târzii
și parfumul arogant a devenit nesimțit.
Se pleacă din niciunde spre nicăieri,
și e-aproape ușor în greutatea-i masivă.
Ca doi pești ce se privesc din acvarii
depărtate. Singurătatea e mai caldă când
te știu acolo.    

joi, 22 martie 2012

nod în gât

Mi-a bătut azi inima-n direcția aia în care bate mereu în surdină, dar n-a mai tresărit demult cu putere.
Acolo unde-a fost mereu miere, trandafirul cel mai suav de-ai cărui spini mi-e dor.
Niciodată nu-i ușor.
Dacă la atâția kilomteri  s-a trezit așa, oare cum ar face de te-aș lua în brațe...
Fără să te resping.
Când tot ce trebuie șters e uitat....
A trecut așa de mult....
Nici n-aș mai ști ce să-ți spun, cum să-ți vorbesc, cum să stau lângă tine.
Aș sta doar să te privesc. Și mi-aș cere iertare o eternitate că l-am lăsat să mă ia de lângă sufletul tău. Că eu sunt.
Plângeai după atenție și n-am știut să ți-o dau.... Plângeai, acum plâng eu după noi.
Și toată melancolia și durerea de-acum se evaporă încet în fericirea de-ați vedea chipul radiant. Solar.

Mă ierți?     

miercuri, 21 martie 2012

Consumatori inegali




Consumă gânduri albite cu smoală tare
Uitată-n bucătăria de toamnă.
                         
Consumă idei furate din poșeta publică,
chemată din străinătate,
 inuman și fără acte.

Consumă apa ce-o aruncă copilul
 la gunoi
și îi dă foc pe-o masă de poker.

Consumă petrol supt din sânul Gaiei,
 nervoase și obosite și bolnave,
 în jucării de puf cenușiu
de vise colorate în deloc.

Consumă viață furată de la alții
mai veseli și mai triști și mai departe de ieri
ca să uite să fie vii
 în curtea din spatele minții încuiate
 cu cheia de gel de duș ieftin.

duminică, 18 martie 2012

Riglă


Mă măsoară indiferența ta cu iubire.
Telefonul stă, tăcut azi. Taci, și nu știu ce vrea asta să spună.
Când spui, chiar și în liniște, e bine. Când spui, zici mult. Multul ăla o fi acolo?
Am scris povestea unei seri triste pline de râsete. Am scris-o pentru mine, pentru când voi fi uitat-o.
Omul frumos e greu. E atât de frumos încât noi cei mici nu înțelegem decât infima parte din infinitul lui. Lucifer era cel mai frumos înger. Și cel mai greu. El nu cade, ci se ridică în frumusețea lui diferită.
Tot așa mă cazi și mă ridici. Ne cădeți și ne ridicați. Pe amândouă, amândoi.
Poate ăsta-i rostul vostru....să ne apropiați și să ne descoperiți aflarea noastră.
Plânsul meu râdea pentru că s-a ivit minunea mea.

joi, 15 martie 2012

Cerșetori de vise

În loc să cerșiți vise materiale și îndoielnice
Încercați cu demnitate, 
niscaiva curaj și bunătate.
Cerșiți opinii și niște voce,
Un dram de conștiință,
Tăria de-a nu fi doar o ființă.



Azi iar m-am enervat pe Om. Și m-am bucurat. Pentru cei care dau un înțeles acestui cuvânt. Puțini. Puțini și buni. 
Mă uit în jur, toată planeta plânge, se tânguie. Oriunde întorc capul văd doar asuprire, abuzuri și cel mai des, nepăsare. 
Nimic nou sub Soare, de fapt. Dacă Dumnezeu există, unde e? Unde ești când cei mulți au nevoie? Când răul și boala rod tot restul... Nu, Dumnezeu a plecat și ne-a lăsat să ne descurcăm, să ne facem viața așa cum o merităm. Dar cei de sus ne strivesc iar și iar și ne conduc ca pe niște oi oarbe și surde... 
Credeam că nu urăsc nimic mai mult decât ipocrizia... ba da, urăsc ignoranța și nepăsarea cronică ce a pus stăpânire pe noi. 
Mă tot reper cu chestia asta, cu toate ideile astea....dar nu pot altfel din moment ce încerc să văd și ceva bun în jurul meu, dar orice pălește....

Eu nu fac destul, mă cert pentru asta, puțini fac destul și nimeni prea mult. Dar majoritatea nu face nimic...și nimic va primi înapoi, doar că suferă și restul din cauza lor.
Nu, eu nu sunt așa....tu nu, but in the big picture, ne pierdem sau ne vedem prea puțin.


Am obosit. Mă obosește totul. Mă simt atât de mică, și deși știu că și vocea mea contează....cine o ascultă? 
Cu resurse infinite de prostie, de minciună și de hoție cine ne mai salvează? Căci ei se înmulțesc mai repede decât noi.
E ca un meci de box între Tyson și un copil de 8 ani...sunt pesimistă, dar azi nu pot fi alfel... 
Sper doar să ne trezim tot mai mulți și să ne salvăm cumva...