Liniște

Sunt demonii mei.
Harpiile sufletului meu, țipă și se tânguie continuu....
Mă irosesc. Mă chinuie.
Mă trăiesc.
M-aș rupe de lume, cu căștile în urechi, să sune...să cânți tu în ele.Nu. Nu tu.
M-aș rupe de viață...atât cât să pot trăi pentru mine. Puțin.
Atât de puțin încât nici n-ai știi că sunt vie.

Dansează. Cu colți și cu gheare ruginite. Pe pereții mei. În fiecare mușchi, în fiecare vână... Râd. Se distrează.
Cântă. Țopăie.
Sunt demonii mei.
Ești demonul meu.
Voi toți...cei care vreți mereu câte ceva. Și cărora vă dau. Până îngenunchez în fața slăbiciunii mele. Până apasă greul vostru peste greul meu.
Și tu. Cel care nu ceri. Lucifer. Răzvrătit. Păcătos.

Te dor. Mă dori.


   
Mă urlă. Mă cad. Mă ridică, mă-nvârt și m-aruncă. E bine. E așa de bine, până când se face boală.   
Pe marginea lumii. Demonii mei. Mulți. Frumoși.