Mi-a bătut azi inima-n direcția aia în care bate mereu în surdină, dar n-a mai tresărit demult cu putere.
Acolo unde-a fost mereu miere, trandafirul cel mai suav de-ai cărui spini mi-e dor.
Niciodată nu-i ușor.
Dacă la atâția kilomteri s-a trezit așa, oare cum ar face de te-aș lua în brațe...
Fără să te resping.
Când tot ce trebuie șters e uitat....
A trecut așa de mult....
Nici n-aș mai ști ce să-ți spun, cum să-ți vorbesc, cum să stau lângă tine.
Aș sta doar să te privesc. Și mi-aș cere iertare o eternitate că l-am lăsat să mă ia de lângă sufletul tău. Că eu sunt.
Plângeai după atenție și n-am știut să ți-o dau.... Plângeai, acum plâng eu după noi.
Și toată melancolia și durerea de-acum se evaporă încet în fericirea de-ați vedea chipul radiant. Solar.
Mă ierți?
Ma mai gandesc. :)
RăspundețiȘtergere