Se usucă aburul rămas singur pe umărul drept
și se ridică greu în uitarea îngâmfată.
Se crapă cerul azi de urlete mocnite...
Și norii plâng ce nu pot plânge eu.
Se vindecă urmele mușcăturilor târzii
și parfumul arogant a devenit nesimțit.
Se pleacă din niciunde spre nicăieri,
și e-aproape ușor în greutatea-i masivă.
Ca doi pești ce se privesc din acvarii
depărtate. Singurătatea e mai caldă când
te știu acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu