Cerșetori de vise

În loc să cerșiți vise materiale și îndoielnice

Încercați cu demnitate, 

niscaiva curaj și bunătate.

Cerșiți opinii și niște voce,

Un dram de conștiință,

Tăria de-a nu fi doar o ființă.

Azi iar m-am enervat pe Om. Și m-am bucurat. Pentru cei care dau un înțeles acestui cuvânt. Puțini. Puțini și buni. 

Mă uit în jur, toată planeta plânge, se tânguie. Oriunde întorc capul văd doar asuprire, abuzuri și cel mai des, nepăsare. 

Nimic nou sub Soare, de fapt. Dacă Dumnezeu există, unde e? Unde ești când cei mulți au nevoie? Când răul și boala rod tot restul... Nu, Dumnezeu a plecat și ne-a lăsat să ne descurcăm, să ne facem viața așa cum o merităm. Dar cei de sus ne strivesc iar și iar și ne conduc ca pe niște oi oarbe și surde... 

Credeam că nu urăsc nimic mai mult decât ipocrizia... ba da, urăsc ignoranța și nepăsarea cronică ce a pus stăpânire pe noi. 

Mă tot reper cu chestia asta, cu toate ideile astea....dar nu pot altfel din moment ce încerc să văd și ceva bun în jurul meu, dar orice pălește....

Eu nu fac destul, mă cert pentru asta, puțini fac destul și nimeni prea mult. Dar majoritatea nu face nimic...și nimic va primi înapoi, doar că suferă și restul din cauza lor.

Nu, eu nu sunt așa....tu nu, but in the big picture, ne pierdem sau ne vedem prea puțin.

Am obosit. Mă obosește totul. Mă simt atât de mică, și deși știu că și vocea mea contează....cine o ascultă? 

Cu resurse infinite de prostie, de minciună și de hoție cine ne mai salvează? Căci ei se înmulțesc mai repede decât noi.

E ca un meci de box între Tyson și un copil de 8 ani...sunt pesimistă, dar azi nu pot fi alfel... 

Sper doar să ne trezim tot mai mulți și să ne salvăm cumva...