Timpul se-ndoaie și mă prinde de mână.
Mă trage-napoi, m-aruncă-nainte...
Viața a plecat. Începe viața.
Timpu-i o buclă, am să-l fac fundă.
Îl trag de urechi și el tace. Zâmbind.
Timpul a murit. Se naște timp.
Timpu-i înghețată sub Soarele lui iulie.
Alunecă ușor. Rămâne puțină.
Mănâncă cu poftă.
Timpu-i femeie. Am s-o-nvăț să tacă.
E nerv uzat. E placă.
Din timp se naște și mai puțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu